Alexandra Dariescu și-a construit cariera pe marile scene ale lumii, alături de orchestre precum BBC Symphony, London Philharmonic, Royal Liverpool Philharmonic și Detroit Symphony. Pianista română își amintește începuturile, plecarea în Marea Britanie la 17 ani și prețul personal al unei vieți dedicate muzicii.
Copilăria petrecută în corul bisericii și verile trăite la mănăstiri i-au influențat felul de a asculta și de a interpreta muzica. Pentru Dariescu, aceasta nu înseamnă doar tehnică și performanță, ci emoție, comunicare și sentimentul unei legături care îi apropie pe oameni.
Artista spune că spiritualitatea i-a oferit încredere în propriul drum și a ajutat-o să treacă peste perioadele în care viitorul nu era clar. În viziunea sa, vocația artistică presupune perseverență, dar și puterea de a continua atunci când parcursul devine dificil.
Primele lecții ale scenei
Alexandra Dariescu a debutat cu orchestră la nouă ani. Momentul a rămas memorabil nu doar prin bucuria de a cânta alături de muzicieni, ci și printr-un incident petrecut chiar la intrarea pe scenă: pianista a căzut, s-a ridicat și a continuat concertul.
Privită retrospectiv, întâmplarea a devenit pentru ea o lecție despre reziliență. Dariescu consideră că un artist poate greși sau poate cădea, însă esențial este să revină și să păstreze bucuria de a face muzică, fără să se lase copleșit de presiunea de a demonstra ceva.
La 17 ani, a plecat în Marea Britanie cu o bursă și cu o valiză mică, fără telefon sau laptop. A trebuit să se adapteze unei alte țări, limbi și structuri de studiu, să devină independentă financiar și să ia singură decizii importante, departe de familie.
Motivația ei a fost dorința de a descoperi cât de departe o poate duce muzica. Nu avea un plan alternativ, ci se baza pe muncă, determinare și curajul de a intra într-un teritoriu necunoscut înainte de a ști dacă va reuși.
Disciplina s-a format încă din România postcomunistă, când se trezea la ora patru dimineața pentru a prinde o sală în care să poată studia la pian. Acea perioadă a învățat-o să nu aștepte condiții perfecte și i-a dezvoltat rezistența necesară unei cariere cu turnee, schimbări de fus orar, săli, instrumente, orchestre și dirijori.
Astăzi, rutina sa include sport, atenție pentru sănătatea mentală și implicarea în numeroase proiecte. Pianista spune că disciplina înseamnă și să își protejeze energia, să știe când să se oprească și să gestioneze perioadele lungi petrecute singură, departe de casă.
De la Proms la publicul tânăr
Printre cele mai importante apariții ale sale se numără debutul la Royal Albert Hall, în cadrul BBC Proms. Într-o sală cu toate biletele vândute, Dariescu a interpretat „Fantaisie variée” de Nadia Boulanger, lucrare care nu mai fusese prezentată până atunci la Proms.
Reacția publicului a transformat seara într-un reper al carierei sale. De pe scenă, pianista a rostit fraza „History is not quite finished”, prin care a subliniat convingerea că istoria muzicii continuă să fie scrisă și că vocile uitate pot fi readuse în atenție.
Alexandra Dariescu a studiat cu muzicieni precum Imogen Cooper, András Schiff și Dmitri Bașkirov. De la mentorii săi a preluat ideea că partitura reprezintă începutul unei căutări, iar interpretul trebuie să pună întrebări, să fie curios și să își găsească propria voce.
Această perspectivă încearcă să o transmită și studenților săi. În opinia pianistei, un profesor bun nu își creează copii artistice, ci îi ajută pe tineri să devină mai mult ei înșiși.
Proiectul multimedia „The Nutcracker and I” a pornit de la dorința de a apropia copiii care nu au intrat niciodată într-o sală de concerte de muzica lui Ceaikovski. Pianul rămâne în centrul spectacolului, completat de animație digitală, dans și o componentă narativă.
Reprezentațiile au adus în aceeași sală copii, părinți, bunici și uneori străbunici. Pentru Dariescu, una dintre cele mai mari reușite ale proiectului este faptul că muzica devine o experiență comună pentru mai multe generații și îi poate determina pe cei mici să învețe un instrument sau să revină la concerte.
România și prețul succesului
Deși Marea Britanie a devenit, la rândul ei, o casă pentru artistă, România a rămas spațiul originilor sale. Limba, familia, primele amintiri muzicale și folclorul românesc se regăsesc în sensibilitatea cu care abordează repertoriul.
Dariescu descrie această moștenire printr-un amestec de melancolie, energie, umor și dor. „Rădăcinile nu dispar atunci când copacul crește, ele sunt motivul pentru care poate crește”, afirmă pianista despre legătura cu locul din care a plecat.
Succesul internațional a venit însă și cu pierderi personale. Turneele, aeroporturile, hotelurile și orele nesfârșite de studiu au însemnat aniversări ratate și absențe de la momente importante pentru familie, iar timpul petrecut cu oamenii dragi nu mai poate fi recuperat.
După concertele cu o încărcătură emoțională deosebită, primele persoane pe care le sună sunt mama și soțul său. Ei sunt cei care îi cunosc viața dincolo de scenă și o ajută să revină la echilibrul de acasă, indiferent de țara în care se află.
Într-o carieră de asemenea amploare, pianista spune că nu au lipsit dezamăgirile, promisiunile încălcate și oamenii în care a avut încredere, dar care au rănit-o. Experiențele negative nu au făcut-o să își schimbe felul de a privi oamenii și lumea.
