Doina Rotaru a primit, luni, 14 septembrie, Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga activitate, în cadrul distincțiilor acordate pentru anul 2025. Premiul a fost anunțat chiar de ziua compozitoarei și profesoarei, fără să fie clar dacă această coincidență a fost intenționată.
Creația Doinei Rotaru reunește surse arhaice românești și japoneze cu tehnici asociate avangardei muzicale a secolului al XX-lea. Rezultatul nu este o simplă folosire decorativă a tradiției, ci o transformare a unor formule melodice vechi prin mijloace componistice moderne.
Flautul ocupă un loc central în multe dintre lucrările sale, inclusiv în registrele bas, alto și piccolo. Sonoritatea instrumentului este adesea prelungită până la limita contopirii cu sunetul interior, iar discursul muzical se construiește prin alternarea fluxului melodic, a tensiunilor și a tăcerilor.
În „Dor”, pentru flaut alto, compusă în 1989, posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentului sunt exploatate amplu. Lucrarea include aluzii la sonoritatea buciumului, în timp ce succesiunea dintre secțiunile dinamice și momentele de tăcere păstrează continuitatea discursului.
„Salcia”, din 2011, pornește de la expresivitatea bocetului. Cântul flautului și intervențiile cvartetului de percuție recuperează un tip de expresie ancestrală, reinterpretat într-o formă subtilă și contemporană.
Întâlnirea dintre două tradiții
O altă direcție importantă este dialogul dintre melosul românesc și incantația japoneză. În „Concertul pentru flaut, 13 corzi și percuție”, compus în 1986, această apropiere produce un lirism arhaic comun, cu fraze lungi și melismatice, specific atât doinei românești, cât și cântului tradițional nipon.
Interesul pentru muzica japoneză se regăsește și în lucrările „Overtime” (1992) și „Entrelacs” (2005). Pentru Doina Rotaru, tradiția românească și cea japoneză funcționează ca surse vii pentru dezvoltarea unor forme moderne de compoziție.
Aceste influențe nu au doar o funcție sonoră, ci contribuie și la exprimarea unor experiențe dramatice din realitatea socială și politică. Un exemplu este „Fatum”, pentru clarinet, trio de coarde și pian, lucrare compusă în 2002 și ascultată la Festivalul „Cluj Modern” cu patru ani înainte de reascultarea sa prin intermediul unei înregistrări.
Doina Rotaru a explicat că piesa s-a modificat radical după ce, în timp ce compunea prima parte, cu un caracter ludic, a aflat despre izbucnirea războiului din Ucraina: „Din acel moment, muzica a devenit o încleștare dramatică, dureroasă, în care se împletesc furia și neputința, încleștare întreruptă în două rânduri de un râs isteric, neîncrezător sau batjocoritor (paradigma «râsu’-plânsu’»). Finalul este un cântec de jale, un lamento amar pentru cei morți și pentru cei prigoniți, rămași fără case și fără cei dragi.”
Explicația apare în pliantul discului „Antologia muzicii românești. Portret componistic Doina Rotaru”, CD 67, UCMR-ADA, lansat în 2024. Caracterul de lamento se regăsește, prin contraste ritmice, agresivități sonore și momente de introspecție, în ansamblul creației sale.
Muzica Doinei Rotaru este astfel construită în jurul tensiunii dintre zbucium și alean, dintre dramatism și lirism. Premiul pentru întreaga activitate acordat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România marchează parcursul unei compozitoare a cărei creație rămâne legată de tradiție, dar orientată permanent spre forme de expresie contemporane.
